Parastasul și pomana sunt două tradiții creștine distincte, chiar dacă adesea sunt organizate în aceeași zi. Este important să înțelegem diferența între aceste două ritualuri și semnificația lor în tradiția creștină.
Parastasul este un serviciu religios în memoria celor decedați. Acest ritual se face de obicei la câteva zile sau săptămâni după înmormântare, dar poate fi organizat și la anumite aniversări ale morților. Parastasul implică rugăciuni și citirea unor pasaje din Scriptură, iar scopul principal este să se roage pentru sufletul celui decedat, să se pomenească numele său și să se ceară iertare pentru păcatele sale. Este o formă de comemorare a celor plecați înaintea noastră și o modalitate de a le oferi rugăciuni și amintiri.
Ce este parastasul și ce este pomana
Parastasul și pomana sunt două tradiții religioase importante în comemorarea celor decedați, având fiecare propria lor semnificație și practici specifice.
- Parastasul este o slujbă religioasă oficiată în biserică în memoria celor decedați. Acest serviciu are rolul de a aduce rugăciuni și comemorare pentru sufletele celor plecați înaintea noastră. Parastasul implică citirea pasajelor din Scriptură, rugăciuni specifice și cântări liturgice, cu scopul de a oferi susținere spirituală celor din lumea de dincolo. De obicei, se organizează la câteva zile sau săptămâni după înmormântare și poate fi repetat în anumite aniversări ale morților.
- Pomana, pe de altă parte, este actul de a oferi hrană și bunuri celor săraci sau altor persoane defavorizate în numele celui decedat. Aceasta este o manifestare a generozității și compasiunii față de cei nevoiași și are rolul de a onora memoria celui decedat prin fapte bune. Pomana poate avea loc în diverse locuri, inclusiv la biserică, acasă sau chiar la un restaurant. Aceasta este o modalitate de a împărtăși binecuvântarea obținută de la Dumnezeu cu cei din jur și de a contribui la comunitate.
Parastasul este o slujbă religioasă organizată în biserică pentru a comemora cei decedați, în timp ce pomana implică oferirea de ajutor material celor nevoiași în numele celui decedat. Ambele tradiții au o semnificație profundă în credința creștină și în cultura comunităților, servind drept mijloace de comemorare a celor plecați înaintea noastră și de manifestare a compasiunii și generozității față de cei mai puțin norocoși.
Ce semnificație are parastasul
Parastasul este un ritual creștin cu o semnificație profundă, iar numele său provine din limba greacă și înseamnă „a mijloci” sau „a sta în locul cuiva”. Această denumire reflectă înțelesul său esențial în tradiția creștină, unde cei vii acționează ca intermediari între Dumnezeu și sufletul celui decedat.
Conform tradiției creștine, parastasul se organizează cu speranța că Dumnezeu va primi rugăciunile și jertfa plină de iubire a celor vii în numele celui decedat. Scopul principal al parastasului este de a-i cere lui Dumnezeu iertarea păcatelor celui mort și de a-l ajuta în trecerea sa spre lumea de dincolo. Este un act de comemorare și de dragoste față de cel dispărut și o modalitate de a-i oferi sprijin spiritual în calea sa spre viața eternă.
În timpul parastasului, cei prezenți pot folosi expresii precum „Dumnezeu să-l ierte” sau „Bogdaproste,” care înseamnă „slăvit să fie Domnul.” Aceste expresii exprimă recunoștința și credința în puterea lui Dumnezeu de a ierta păcatele și de a primi sufletul celui decedat în prezența Sa.
Semnificația parastasului în tradiția creștină este aceea de a mijloci pentru sufletul celui decedat, de a-i cere lui Dumnezeu iertarea și binecuvântarea, și de a-l ajuta să treacă la viața de apoi. Este o expresie a dragostei și comemorării față de cei plecați și a credinței în puterea divină de a oferi iertare și odihnă eternă sufletelor lor.
Când se face parastasul
Cele mai citite articole
Slujba de parastas are loc în mai multe momente din viața unui creștin și este organizată pentru a comemora persoanele decedate în diferite perioade după decesul lor. Aceste momente includ:
- Ziua Înmormântării: Parastasul poate fi oficiat în ziua înmormântării sau în zilele imediat următoare pentru a comemora persoana decedată.
- Zilele de Pomenire: Parastasul se poate organiza în anumite zile din an, fie pentru a comemora persoana decedată în mod regulat, fie în zilele cunoscute ca „zile de pomenire a morților.” Aceste zile sunt dedicate amintirii celor plecați înaintea noastră.
- Sâmbăta Morților: Parastasul se oficiază și în Sâmbăta Morților, o zi specială dedicată rugăciunilor și comemorării celor decedați.
- La Intervale Specifice: Parastasul se face la anumite intervale de timp după deces, conform tradiției creștine:
- La 3 zile după deces, în cinstea Sfintei Treimi și în amintirea Învierii Domnului în a treia zi.
- La 9 zile după deces, în amintirea ceasului al nouălea, când Domnul a făgăduit raiul tâlharului pe cruce.
- Parastasul de 40 de zile, în amintirea Înălțării la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile după Înviere.
- La 3, 6 și 9 luni, în cinstea Sfintei Treimi.
- Parastasul de 1 an, pentru a marca un an de la deces, după exemplul creștinilor din vechime care prăznuiau ziua morții martirilor și a sfinților ca zi de naștere a lor pentru viața de dincolo.
- Parastasul de 7 ani, într-un interval mai lung de timp, marcând 7 ani de la deces.
Aceste perioade reflectă credința creștină că sufletul celui decedat are nevoie de rugăciuni și ajutor spiritual în trecerea sa către lumea de dincolo. Prin organizarea parastasurilor la aceste momente, se aduce comemorare și se mijlocește pentru sufletul celor plecați înaintea noastră.
Când se fac parastase colective
În Biserica Ortodoxă, pe lângă parastasurile individuale, există și zile stabilite în care se fac parastase colective pentru a comemora persoanele decedate. Aceste zile includ:
- Moșii de Iarnă: Acestea sunt cele patru zile din an în care se comemorează morții și se fac parastase colective în timpul Postului Crăciunului.
- Moșii de Vară: Similar cu Moșii de Iarnă, acestea sunt cele patru zile din Postul Mare în care se organizează parastase colective.
- Moșii de Toamnă: Acestea sunt cele patru zile din luna septembrie în care se comemorează cei decedați.
- Moșii de Florii sau Sâmbăta lui Lazăr: Aceasta este o zi specială de comemorare a celor trecuți în neființă care are loc înainte de Săptămâna Mare, în sâmbăta anterioară Duminicii Floriilor sau Sâmbătă lui Lazăr.
- 6 august, Schimbarea la Față a Domnului și Probejania: Această zi marchează evenimentul biblic al Schimbării la Față a Domnului și este ocazia pentru comemorarea celor decedați.
- Paștele Blajinilor sau Paștele Morților: Această sărbătoare are loc la o săptămână după Paștele ortodox și este dedicată amintirii celor plecați înaintea noastră.
- Înălțarea Domnului sau Moșii de Ispas: În ziua Înălțării Domnului, se comemorează și cei decedați.
- Ziua Hramurilor Bisericești: Parastase colective pot avea loc în ziua hramului unei biserici sau a unei mănăstiri.
- Perioade Speciale: Există și perioade în care nu se fac pomeni și parastase, cum ar fi cele 12 zile dintre Nașterea și Botezul Domnului, sau în timpul Postului Mare în zilele obișnuite de luni, marți, miercuri, joi și vineri, deoarece în aceste zile nu se săvârșește Liturghia obișnuită sau deplină.
Cum se organizează un parastas colectiv:
- Bucatele oferite trebuie să fie de post, chiar dacă acestea nu erau pe placul celui decedat, în cazul în care ziua parastasului cade în timpul postului.
- Familia aduce la biserică colivă, colaci sau prescuri, vin, lumânări, tămâie și cărbuni pentru tămâie.
- Împărțirea unui anumit număr de farfurii, pahare sau linguri (6, 12 sau 24) nu este o precepte ortodoxă, ci o datină locală.
Aceste parastase colective reprezintă momente importante în viața religioasă a comunității, oferind ocazia de a comemora împreună pe cei decedați și de a aduce rugăciuni și binecuvântări pentru sufletele lor.
Ce se poate găti pentru parastas?
Pentru un parastas, se pot găti diverse alimente care sunt oferite drept pomană și se împart celor prezenți după slujbă. Alimentele pregătite pentru parastas trebuie să fie respectuoase față de obiceiurile și tradițiile locale, dar în general, ele pot include următoarele:
- Colivă: Coliva este un aliment tradițional în tradiția ortodoxă și este preparată din grâu fiert și zahăr, uneori amestecată cu nuci sau alune. De obicei, se decorează cu zahăr pudră în formă de cruce sau cu litere care reprezintă numele celui decedat.
- Colaci sau Prescuri: Colacii sau prescurile sunt pâine specială pregătită pentru parastas. Acestea pot fi împărțite participanților în timpul slujbei sau după terminarea acesteia.
- Vin: Vinul este adesea inclus în simbolismul parastasului și poate fi oferit ca parte a ofrandei. Poate fi vin obișnuit sau vin de împărtășanie, în funcție de preferințe.
- Lumânări: Lumânările sunt aprinse și plasate în fața icoanei sau în locuri speciale în timpul slujbei parastasului. Ele reprezintă lumina credinței și a rugăciunii pentru sufletele celor decedați.
- Tămâie: Tămâia este utilizată în timpul slujbei pentru a crea un miros plăcut și pentru a purifica atmosfera. Este adesea arsă într-un potir special.
- Alte alimente: În funcție de tradițiile și preferințele locale, pot fi pregătite și alte alimente, cum ar fi plăcinte, prăjituri sau mâncăruri specifice regiunii. În multe culturi, se obișnuiește să se pregătească mâncăruri tradiționale ale persoanei decedate pentru a o onora.
Parastasul este un ritual important în tradiția creștină, cu semnificații profunde și aspecte variate. Acesta servește drept mijloc de comemorare a celor decedați și de rugăciune pentru sufletele lor. Parastasul poate fi organizat în diverse momente, fie individual, fie colectiv, în funcție de obiceiurile și tradițiile locale, precum și de credința creștină.
Alimentele pregătite pentru parastas sunt o parte integrantă a acestui ritual și pot include colivă, colaci sau prescuri, vin, lumânări, tămâie și altele, în funcție de preferințe și tradiții. Aceste ofrande sunt oferite cu respect și devotament pentru a onora memoria celor decedați și pentru a oferi sprijin spiritual în călătoria lor către lumea de dincolo.
Este important să se consulte cu preotul sau liderul religios local pentru a se asigura că pregătirile și alimentele respectă tradițiile și obiceiurile specifice bisericii respective. Prin respectarea acestor tradiții și prin participarea la parastasuri, credincioșii continuă să păstreze amintirea celor plecați înaintea lor și să își exprime devotamentul lor față de credința creștină și comunitatea lor religioasă.
